Vin sărbătorile! Câştigă absorbante Lady Anion pentru două luni şi porneşte, fără griji, în căutarea cadourilor!

O ceaşcă de cafea, un calculator şi mii de gânduri! Sunt acasă! Acasă acolo unde îmi e familia. unde îmi este locul, unde îmi e sufletul şi liniştea.

Acum o săptămâna am reuşit să aduc bucurie pe feţele alor mei. Nimeni nu ştia că ne întoarcem acasă, nimeni nu se aştepta. În emoţia pe care o aveam, nici prin cap nu mi-a trecut să filmez. O expresie întârziată, cu multe lacrimi şi fericire sufletească. Cum să explic eu în cuvinte ce sentiment te cuprinde după ce reuşeşti să aduci atâta fericire prin simpla prezenţă?

10818647_798846716829688_2056379273_n

Astfel, ieri am adunat familia în jurul unei singure mese.  Sentimentul pe care îl am este de nepreţuit. Nici nu încerc măcar să îl dezvolt în cuvinte, căci e de prisos! Să întorc fericirea pe care o trăiesc, nu am cum, dar încerc. Am început deja să fac pachete pentru Crăciunul 2014, pe care le voi duce la ShoeBox, în Sighişoara. Această iniţiativă de a oferi cadouri se desfăşoară în toată ţara, şi este un adevărat succes. Din păcate, nu le voi duce eu personal, căci numărătoarea inversă spre întoarcerea noastră a început. Speranţa dăruită anul trecut prin pachetele dăruite copiilor mai puţin norocoşi decât mine, m-au făcut să dăruiesc şi mai tare tot ceea ce pot dărui. Click pentru detalii!

Iar pentru că sărbătorile de iarnă se apropie, voi, cititorii mei fideli, aveţi o surpriză din partea echipei Anion Care.  Un concurs special de sărbători! Green Sugar a făcut deja oameni fericiţi, aşadar este rândul firmei Anion Care să pregătească pachetele de sărbători. Regulile sunt aceleaşi, premiile diferite şi senzaţia de milioane!

Ce trebuie să faceți :

  1. like paginii Anion Care – click aici
  2. like paginii Blog Cristina Plaian – click aici
  3. un comentariu pe blog, la această postare,  cu “Particip”, și un share concursului!

Premii: Două premii, constând într-un pachet de sărbători, care va conţine: 2 pachete Lady Anion Dayliner de 2 picaturi, 2 pachete Lady Anion Maxy Use Night de 5 picături, 2 pachete Lady Anion Tangaliner si 2 teste pentru determinarea nivelului pH-ului vaginal.
Durata concursului: Concursul de desfăşoară, începând de astăzi, timp de două săptămâni, până pe data de 8 decembrie, pentru ca sărbătorile să fie simţite mai devreme!

10477449_1584159358470651_706696784116685528_n

Lady Anion este singurul produs premium garantat şi testat de pe piaţă, din bumbac organic, cu banda impregnată cu turmalină care, prin încălzire, emite anioni şi infrarosii. Beneficiile absorbantelor sunt numeroase: prevenirea iritaţiilor şi infecţiilor, prevenirea apariției şi dezvoltării bacteriilor, reglarea pH-ului vaginal, eliminarea mirosurilor (fără adaos de arome şi parfumuri ce pot provoca alergii).  Eu le-am încercat, iar părerea mea a fost una sinceră. Câteva cuvinte despre preferatele mele:

  • Lady Anion Dayliner de 2 picaturi  recomandat pentru zilele de menstruaţie cu flux normal, dar şi ca absorbant zilnic cu aripioare.
  • Lady Anion Maxy Use Night de 5 picaturi –cea mai mare putere de absorbţie de pe piaţă, recomandat în timpul nopţii, datorită formei anatomice care previne orice fel de scurgeri şi absoarbe lichidul pe parcursul întregii nopţi, dar şi în prima zi de menstruaţie, pentru flux foarte abundent.
  • Lady Anion Tangaliner de 1 picatura – recomandat pentru purtarea zilnica, odată cu lenjeria tanga. Ideal în special la purtarea lenjeriei din dantela, pentru că Lady Anion elimina bacteriile şi mirosurile neplăcute produse de materialul sintetic.

Anion Care este alături de noi, femeile, indiferent de anotimp. Dacă în vară porneam primul concurs Anion Care, uite că iarna ne întâmpină cu multe cadouri din partea acestora. 

Vă doresc baftă şi spor la câştigat! Eu vă las în compania pozelor realizate cu paltonul galben, cumpărat anul trecut, de care mi-a fost foarte dor, căci nu îl aveam cu mine în Germania.

10822471_799075230140170_333334065_n

10814341_799075243473502_1752970439_n

10811450_799075316806828_1987265082_n

10816103_799075290140164_591267228_n

10822395_799075250140168_1468840112_n

UPDATE

Dragii mei, vă scriu din miez de noapte! Câștigătorii au fost aleși, conform site-ului Random.org! Astfel, la cum au apărut la mine pe blog, au fost numerotați toți cei înscriși. În total, 59 de cititori și-au încercat norocul, iar doi dintre ei au fost cu adevărați răsplătiți pentru două luni, de către Anion Care! Mulțumim tuturor celor înscriși și vă mai așteptăm cu concursuri pe la noi! Vă pup! Toate cele bune!

Aaaa, și mulțumesc din suflet pentru toate urările de bine și gândurile ajunse la suflet! Contează enorm pentru mine, de aceea vă doresc tot ce e mai bun în lume și sănătate! C

Numărul 1 – Anca Șoneriu

Numărul 53 – Adyna Radu

Așteptăm un mesaj pe facebook pentru a discuta detaliile pentru trimiterea coletului!

Pentru veridicitate, filmulețul realizat de mine este online pe facebook, aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=vb.319072891558839&type=2


5,239 total views, 1 views today

Comments

comments

Comments
40 Responses to “Vin sărbătorile! Câştigă absorbante Lady Anion pentru două luni şi porneşte, fără griji, în căutarea cadourilor!”
  1. Adina spune:

    Particip.Multumim pt.concurs:*

  2. particip,fb,share victoria rosia

  3. Mirela-Liliana Ion spune:

    Multumim pentru acest concurs minunat in prag de sarbatori !
    Particip cu drag !
    Linkul de share este : https://www.facebook.com/burcescu.mirelaliliana/posts/889737491058622?pnref=story
    O zi buna iti doresc !

  4. Andreea spune:

    Particip

  5. ella mrn spune:

    Particip

  6. laura delia spune:

    particip

  7. tender carmen marilena spune:

    Particip

  8. Voinea Cristina Ramona spune:

    Particip, Sarbatori frumoase !!!
    Shared link: https://www.facebook.com/cristina.voinea.33/posts/676991889088852?pnref=story

  9. Diana spune:

    Foarte frumos din partea voastra, astea da bucurii <3
    Mantoul tau e super vesel, iar incaltarile imi plac la nebunie!!!

Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. [...] Click aici pentru a afla câștigătorii ultimului concurs de pe blog! [...]



Leave A Comment

Users on page

Now online: 1
Today: 48
This week: 575
Overall: 464139
UA-49735535-1