Facultatea sau prăpastia?

Am îndemnat-o pe maică-mea la 50 de ani să facă o facultate? De ce? Pentru că după aproape 40 de ani în câmpul muncii, câștigă vreo nouă sute și ceva de lei pe lună. E corect? Facultatea nu o ajută cine știe ce, dar măcar să știe că o viață are, și să nu regrete nimic, vorba aia.

br4

Oricum facultatea pe care o face, e la fel cum am făcut-o eu, și poate mulți dintre voi. Degeaba! Sunt indignată într-un fel, că un învățământ la distanță, de două ori pe săptămână, are materia de educație fizică în tabelă. Și mă rog, de ce? Uite așa, banii vin, posturi aiurea sunt, ore nu se fac, și toată lumea este fericită nu?

Facultatea pe care am făcut-o eu? Una de care nu mă folosesc acum, și probabil nici peste ani de vreau să mă întorc în țară? Din nou întrebarea: de ce? Pentru că eu în facultate am învățat de Noica și Eminescu, și printre ele de montatul unei știri și cuvintele ce ar trebui folosite în domeniu. Da, și nu sunt foarte mândră să spun asta. Îmi pare rău doar de unii profesori de la care chiar am învățat ceva, dar care nu erau lăsați să te învețe ca lumea din cauza orelor tăiate din programă și „interesul” elevilor. Probabil mulți dintre ei mă vor da acum pe mine, cât și pe alți bloggeri ce pun punctul pe i, exemplu negativ, prin pura coincidență că nu aparținem niciunui partid politic, că nu avem nimic cu comunismul pentru că nu l-am trăit și pentru că suntem liberi să scriem ce vrem.

Luând-o pe partea lor, îmi vine să le dau puțină dreptate. Puțină am spus. E drept că un om cu  o facultate ar trebui să își formeze o inteligență, una dobândită de pe urma teoriei cursurilor, dar de cele mai multe ori nu e așa. O iau și pe asta de bună: talent există și fără facultate, dar atunci când ai nevoie de o facultate pentru un talent, cum e?

Iubitul meu are la activ 4 ani de inginerie în construcții mașini, plus încă doi ani master, terminați cu 10 în cap. Ei, și la ce i-au folosit? A iubit meticulozitatea, iar curiozitatea l-a împins să aleagă această facultate. Și a învățat tot ceea ce știe, s-a cizelat, și-a definit talentul și a dobândit inteligență prin aceasta. Însă, România nu prețuiește. De ce credeți că tinerii aleg să culeagă portocalele și strugurii altora pe meleaguri străine? Căci sunt fericiți când primesc mia de euro, cu care acasă fac multe.

Al meu e exact la fel. A încercat să fie inginer. A fost angajat abia după un an ce a terminat masterul, că deh, pe unde și-a depus CV-ul se intra pe pile. După ce a reușit, știți unde era? Pe linia de plutire, și sub ea. De ce? Cred că răspunsul îl știți singuri. Vreți să știți ce a ajuns după atâta învățat? Șofer pe camion. Pentru că după doar 3 luni de zile, își permite orice să facă, dar nu vrea încă. Căci e chibzuit și își dorește să realizeze mai multe. Nu îi e rușine, și nici mie. Munca-i muncă, omu-i om, mândria-i mândrie.

Unde vreau să ajung? Știu că foștii mei colegi se chinuie încă pe la publicații mici și foarte mici să reușească. Și nu vor reuși. Alții se chinuie prin capitală și abia le mai rămân bani de un corn la plăcere. Căci sunt conduși de oameni cu facultăți de religie, de tipe tunate plastic, intelectual nici că se pune problema.

Și plec de la ceea ce am început! Faci o facultate, cică ești bine văzut de vecini, neamuri ș.a.m.d, dar cu tine și viața ta ce rămâne? Mamei mele îi doresc să câștige doar din experiența asta, căci noi, ca mine și Sorin, experiența numită facultate ne-a adus numai pierderi, și a început cu dreptul: ne-a furat timpul!

Sunt jurnalist, și uite-mă că pe-un blog n-am nevoie de asta! Ei, și?

kjhdgkhg

I am in Germany, struggling and missing my everything from home. This article is for my country, for all the impediments that young people have to battle before realising that real life is here since a long time. I studied journalism  for what? For writing on a blog, where I earn money and I do not need studies for. My boyfriend graduated an engineering faculty to work for a short time in Roumania, as engineer and being payed as worst as it can be. 

I am really proud of people that do not hide from the truth. My boy is working now as a truck driver. Why? Because our country do not invest in real talents, only in coruption and lier politics. To cross from a very  well seen post, to a sclave one, is very difficult. But that is why I am loving this man. Because even our studies made us losing time, we are raising from nothing, together, and we are not hiding this from anyone or anything. Why I started this article? For my mom that is now a Student for a better sallary in our country full of nothing!

Vă las niște poze aici, ca pe lângă indignarea mea, să ne aducem aminte că totuși ne îmbrăcăm bine, zic! Outfitul rămâne total black, și știți motivul. Nu ezitați să purtați ce vă stă bine și vă ține de cald! Puloverele turtle-neck sunt un must-have sezonul acesta, pentru toate fashionistele noastre. Vă pup! 

br2

br3

br6

br7

br8

br9

br11


2,747 total views, 3 views today

Comments

comments

Comments
6 Responses to “Facultatea sau prăpastia?”
  1. Oana spune:

    Buna, ma bucur mult ca ai abordat aceasta tema… Si eu am o mare dilema, adevarul e ca sunt in primul an la ingineria alimentelor si sincer? Nici nu stiu de ce am ales aceasta facultate, cred ca mai mult de gura lumii. Ideea e ca nu stiu daca ma va ajuta pe viitor. Sper sa-mi dau seama daca e ceva de capu ei sau nu…chiar sper pana nu o sa fie prea tarziu.

    • Cristina spune:

      Dragă Oana,
      Nu vreau să fie cazul nostru general valabil, dar de cele mai multe ori este așa. Facultăți pe bandă rulantă, fără pic de perspective spre viitor. Sper ca în cazul tău, timpul să decidă în favoarea ta și să alegi să lucrezi în ceea ce îți face plăcere.
      Te pup cu drag!

  2. Alex spune:

    Salut.Tin sa fac o referire la ceea ce ai spus legat de oamenii care ne conduc si facultatea.Problema nu este la oamenii care ne conudc,problema este a populatiei fiindca populatia alege.Daca unul face o prostie populatia o ia de buna,majoritatea chiar daca unii din noi o vedem prostie.Eu nu am avut posibiliatea de a face o facultate de nici un fel.Am invatat singur sa creez website-uri sa fac design-ul lor s.a.m.d. parintii mei neputand sa-mi ofere sansa la o facultate chiar daca eu imi doream lucrul asta desi oricum am ajuns la concluzia ca nu imi foloseste la nimic.Facultatea nu iti rapeste din timp,ci e un lucru bun sa o ai dar nu in Romania.Nici in alte tari nu e marea cu sarea dar e mult mai bine ca in tara asta unde nu poti face nimic fiindca iti impoziteaza asbolut tot.Probabil ca platim si aerul pe care-l respiram dar nu stim noi.Inchei comentariul,(devinde deja prea lung sau istoric,depinde de caz) prin a-ti ura mult succes in continuare si multe realizari in viitor.P.S.-daca incerci sa realizezi ceva aici in RO nu stiu cate sanse sunt! Kisses. Take care !

    • Cristina spune:

      Mulțumesc mult de feedback! Eu privesc partea de efect de turmă diferit. În funcție de educație, se formează efectul de război, turmă, revoluție etc. Sper că înțelegi ce vreau să spun. România nu mi-a oferit nimic, deși am lucrat încă de pe băncile liceului, și nu cred că îmi va oferi pe viitor altceva, căci nu sunt hoț sau politician. Închei și eu răspunsul meu, prin a spune că articolul acesta e o parte foarte succintă dintr-un imens gol ce țara noastră îl va avea întotdeauna! O zi frumoasă îți doresc și toate cele bune!

  3. filme online spune:

    Acest articol trebuie citit de toata lumea!E foarte bun!

  4. Interesant articol. Unde as putea afla mai multe despre Facultatea sau prăpastia?
    : Blog Cristina Plaian ? Multumesc!

Leave A Comment

Users on page

Now online: 2
Today: 15
This week: 15
Overall: 479880
UA-49735535-1